"Spre UNDEVA" scria pe bucata aia de lemn roasa de vreme. Era sub forma unei sageti. Arata spre dreapta. Sau spre stanga? La fel de bine in fata sau in spate, la cat de subreda era... Am hotarat sa nu fortez mana destinului si am pornit in directia indicata... Ploua atat de tare incat bocancii mei gustau cu sete fiecare balta, alimentandu-si pasii, din ce in ce mai mari si mai repezi... M-am oprit sa ma uit spre cer si-am inceput sa ma-nvart in cercuri mici... Tremuram de fiecare data cand parul ud imi plesnea obrajii tineri, de fiecare data cand o picatura de ploaie mi se strecura printre gene, de fiecare data cand hainele largi se lipeau de mine, tinandu-ma captiva in imbratisarea lor de gheata... Am ametit si am cazut... Mii de stropi au sarit in jurul meu in timp ce mi-am aruncat trupul in iarba uda. Simteam dansul ploii, ca si cum fiecare strop stia unde sa se risipeasca... eram sigura ca daca inchideam ochii si ma concentram suficient, as fi simtit vibratia fiecaruia... 1-2, 1-2-3, 1-2-3-4, 1-...

"Nu te supara, ai idee incotro duce cararea asta?" Mi-am ridicat ochii si m-am incruntat... EL - perfect imperfect in peisajul acela! Tinea deasupra capului o umbrela neagra; poate daca ar fi fost alba, as fi crezut ca e un inger... si asta ar fi explicat faptul ca nu era atins de nicio picatura de apa.

"Nu! ", i-am raspuns incercand sa-mi fixez privirea intr-un punct mort...

"Te-ai ratacit?", mi se adresa. Vocea lui, desi tremuram serios, ma facea sa-mi fie cald si bine. Probabil asa suna muzica buna, ca vocea asta...

"Merg spre UNDEVA, nu m-am ratacit! Multa vreme am asteptat drumul asta... si mi l-am imaginat exact asa...", i-am raspuns usor stins, ca si cum abia atunci intelegeam unde calatoream...

"Eu merg spre NICAIERI!", m-a hipnotizat vocea lui. Fiecare cuvant vibra perfect cu sufletul meu, facandu-ma neputincioasa, incapabila de vreun subterfugiu...

"Te pot ajuta cu ceva?", l-am intrebat fixand acelasi punct mort ca mai inainte.

"Tine-mi companie pe drum!", a raspuns fara vreo ezitare.

Ploaia inca lovea, mai furios de data asta. Nu puteam sa-i mai simt ritmul! Iarba gemea usor, sugrumata sub bocancii mei... Iar eu... eu ma-ntinsesem sa prind mana care ma chema sub umbrela...